Sat Valea Adanca, Comuna Miroslava, Iasi

Din „ţarcul statului“, în satul „Omenia“

Fundaţia umanitară “Omenia” a fost înfiinţată în anul 2001, cu un scop bine definit: ajutorarea şi reintegrarea tinerilor aflaţi în situaţii deosebit de dificile. Principalii beneficiari ai activităţilor derulate de fundaţie sunt tinerii trecuţi de 18 ani, care provin din centrele de plasament din judeţul Iaşi. “În “ţarcul statului”, cum îl denumesc eu, aceşti copii au primit mai mult sau mai puţin, dar fără ca cineva să se preocupe să îi formeze ca oameni. Ei au 18-20 de ani când vin la noi, dar mulţi gândesc ca la 12 ani. De aceea, trebuie să vorbim pe limba lor şi să-i învăţăm să lupte pentru a-şi întemeia o familie şi pentru a-şi construi un viitor”, spune preşedintele fundaţiei, Florin Strugaru, care visează la mai mult: un sat care să poarte numele “Omenia”.

Fundaţia umanitară “Omenia” a luat naştere la îndemnul protosinghelului Nicodim Gheorghiţă, stareţul Mănăstirii Hadâmbu din judeţul Iaşi. În anul 2005, în satul Valea Adâncă din comuna Miroslava, a început construcţia Centrului social “Omenia”, în cadrul căruia fundaţia îşi desfăşoară în prezent activitatea. Trei ani mai târziu, a fost pus la punct un Serviciu social de consiliere şi sprijin, prin intermediul căruia se oferă găzduire tinerilor orfani sau abandonaţi, care împlinesc 18 ani şi nu mai au dreptul să stea în centrele de plasament, sunt ajutaţi în formarea deprinderilor de viaţă şi abilităţilor profesionale; li se oferă consiliere în vederea învăţării unei meserii; sunt ajutaţi să-şi găsească apoi un loc de muncă, iar evoluţia lor este monitorizată de membrii fundaţiei. Potrivit iniţiatorilor proiectului, necesitatea acestui serviciu de consiliere şi sprijin a fost determinată de numărul mare de tineri orfani sau abandonaţi, care părăsesc centrele de plasament la împlinirea vârstei majoratului şi au nevoie în continuare de ajutor, pentru a se integra şi a-şi găsi un rost în viaţă. Aceasta ar fi, pe scurt, descrierea “tehnică” a activităţii fundaţiei ieşene. În spatele muncii de zi cu zi a oamenilor de aici stau, însă, credinţa într-o misiune creştină şi un plan bine definit de iniţiatorii proiectului “Omenia”.

“Am ajuns să cunosc o parte din suferinţa pe care o simt aceşti tineri”

Unul dintre membrii fondatori ai Fundaţiei “Omenia” este Florin Strugaru, un ieşean în vârstă de 55 de ani, tehnician proiectant la bază, muncitor apoi în Italia, timp de 12 ani, pedagog şi “tată adoptiv”, în prezent, pentru circa 30 de tineri care locuiesc în centrul social din satul Valea Adâncă.
Povestea implicării lui Florin Strugaru în proiecte sociale începe în anii â90, când duhovnicul său de la Mănăstirea Hadâmbu, părintele stareţ Nicodim, văzându-i dorinţa de a se implica şi ajuta, l-a îndemnat să înceapă prin a face ceva pentru comunitate.
Discuţiile s-au cristalizat apoi în proiectul unei fundaţii umanitare, iar viaţa, cu urcuşurile şi coborâşurile ei, l-a purtat, încetul cu încetul, spre ceea ce consideră astăzi ca fiind “crucea pe care a ales să o poarte”. Apropierea lui de copiii orfani sau abandonaţi a venit şi prin unele trăiri sau “semne” pe care le-a înţeles mai târziu. “Până la începutul anilor â90, am lucrat ca tehnician principal în departamentul de proiectare de la fostul Combinat de Utilaj Greu. Am plecat apoi în Italia şi am rămas acolo 12 ani, timp în care am fost nevoit să trec şi prin situaţii mai puţin plăcute. S-a întâmplat să nu am unde sta, să-mi fac griji pentru ce voi mânca, am văzut cum e să te simţi abandonat şi să nu ai pe nimeni care să-ţi întindă o mână de ajutor. Aşa că am ajuns să cunosc o parte din suferinţa pe care o simt aceşti tineri”, spune Florin Strugaru.

“Chiar dacă o duceţi greu, voi nu sunteţi săraci”

Pe lângă greutăţile îndurate, în Italia a cunoscut însă şi oameni care aveau să-l ajute mult în proiectul fundaţiei pe care a reuşit să o pună pe picioare.
“Unul dintre ei este Peter Gunther Lanthaler, un italian de origine austriacă, care, tot prin intermediul unei fundaţii, ajuta la acea vreme comunităţi româneşti sărace din zona Timişoarei. I-am povestit despre greutăţile pe care le aveam noi şi l-am convins să vină şi în judeţul Iaşi. A venit aici în anul 2000, într-o perioadă în care zona Moldovei era grav afectată de secetă, impresionat de un articol pe care îl citise într-un ziar în Italia, în care se vorbea despre un preot de la noi, care, împreună cu enoriaşii, a ieşit pe un câmp din apropierea satului şi s-a rugat pentru ploaie. L-am plimbat prin zona Moldovei şi i-am arătat şi lucrurile noastre frumoase, şi cele mai puţin frumoase. La sfârşit, mi-a spus aşa: “Chiar dacă o duceţi greu, voi nu sunteţi săraci. Voi aveţi încă valori spirituale autentice””, îşi aminteşte Florin Strugaru.
După vizita în zona Moldovei, fundaţia italiană reprezentată de Peter Gunther Lanthaler a început să se implice în proiectele sociale derulate, la Iaşi, de partenerii de la Fundaţia “Omenia”. “Am reuşit să facem împreună multe lucruri frumoase. Am ajutat oameni afectaţi de inundaţii, am ajutat familii care locuiau în fostul “ghetou CUG”, am reuşit să cumpărăm o casă cu un teren de patru mii de metri pătraţi unei familii cu nouă copii dintr-o comună ieşeană, aflată într-o situaţie foarte dificilă. Un alt lucru bun este acela că am putut pune în contact oameni dispuşi să ajute, din Italia, cu oameni care au nevoie de ajutor, de aici, de la noi. Ca să vă dau un exemplu, avem un copil de 11 ani, cu handicap locomotor, care a primit un cărucior cu rotile şi care va putea să meargă la şcoală datorită ajutorului primit de la un tânăr italian care este, de asemenea, paralizat, în urma unui accident suferit la vârsta de 19 ani. Acest tânăr pune deoparte, în fiecare zi, câte 5 euro pentru colegul său de suferinţă din Iaşi şi îi trimite, în fiecare an, banii strânşi”, spune Florin Strugaru.
De asemenea, tot cu ajutorul oferit de fundaţia italiană, s-au putut asigura aproximativ 70% din fondurile necesare construirii Centrului de Consiliere şi Sprijin pentru tineri, din Valea Adâncă. Centrul numără în prezent 22 de camere, o sală de mese, o sală multifuncţională, în care se organizează cursuri sau activităţi recreative, şi beneficiază de serviciile unui psiholog şi ale unui asistent social. De asemenea, în cadrul centrului funcţionează o brutărie şi s-a demarat construirea unei noi clădiri, destinată exclusiv cazării fetelor provenite din centre de plasament sau din familii defavorizate.

“Au 18-20 de ani când vin la noi, dar mulţi gândesc ca la 12 ani”

În privinţa activităţilor pe care le desfăşoară cu tinerii proveniţi din centrele de plasament, Florin Strugaru spune că acest proiect îşi propune mai mult decât un ajutor sub forma găzduirii lor sau sprijinirii în găsirea unui loc de muncă, pe care să-l abandoneze după câteva săptămâni. “Ne străduim să îi determinăm să îşi înţeleagă situaţia, să fie responsabili şi încercăm să-i ajutăm să se integreze cu adevărat în societate. De aceea, ne-am propus să le oferim ceva care să îi determine să lupte pentru a-şi întemeia o familie şi pentru a-şi construi un viitor”, spune Florin Strugaru. Astfel, tinerii proveniţi din centrele de plasament care intră în proiectul “Omenia” au posibilitatea să lucreze în cadrul unei societăţi comerciale înfiinţată pe lângă fundaţie.
“Tinerii pot lucra în construcţii sau în domeniul panificaţiei. Sunt angajaţi cu carte de muncă, iar celor care se dovedesc responsabili şi economisesc din banii primiţi le cumpărăm – evident, şi cu un ajutor suplimentar din partea noastră -, loturi de 500 de metri pătraţi de teren, pe care urmează să le construim fiecăruia câte o casă. Până acum, am reuşit să cumpărăm teren pentru 11 dintre cei 30 de tineri pe care îi găzduim, urmând ca, din primăvară, să începem construcţia primelor locuinţe”, spune Florin Strugaru, care subliniază că, “în privinţa responsabilităţii, este mult de muncă”.
“Nu toţi înţeleg de ce îi punem să respecte un set de reguli şi de ce insistăm să fie responsabili. În “ţarcul statului”, cum îl denumesc eu, aceşti copii au primit mai mult sau mai puţin, dar fără ca cineva să se preocupe să îi formeze ca oameni. Ei au 18-20 de ani când vin la noi, dar mulţi gândesc ca la 12 ani. De aceea, trebuie să învăţăm să vorbim pe limba lor. Din păcate, oricât de mult ai dori, nu poţi să îi ajuţi pe toţi, pentru că nu toţi înţeleg acest lucru”, spune Florin Strugaru.
Preşedintele fundaţiei subliniază că achiziţionarea suprafeţelor de teren mai are un scop bine determinat: înfiinţarea unui sat numit “Omenia”, un loc în care să fie construite case-module pentru tinerii care, după ce părăsesc sediul fundaţiei şi sunt pe picioarele lor, cu o meserie învăţată şi din care să-şi asigure un trai decent, să fie împroprietăriţi şi să-şi poată întemeia familia de care viaţa i-a vitregit.

“Am pictat pereţii, ca să nu mai umble fantomele pe ei”

Alex Gribincea are 22 de ani şi a fost abandonat la naştere de părinţi. Viaţa lui de până acum e o poveste pe care o spune mecanic, detaşat, cu zâmbetul pe buze. A spus-o, de atâtea şi atâtea ori, în faţa reprezentanţilor diferitelor autorităţi, colegilor de suferinţă din noile orfelinate în care ajungea sau a “curioşilor” cu care s-a întâlnit. Părinţii şi i-a cunoscut, însă nu a fost o întâlnire fericită. “Când am aflat că mama stă în Iaşi, mi-am făcut curaj, am mers şi am bătut la uşa ei. Când a deschis şi m-a întrebat cine sunt eu şi i-am spus că eu sunt băiatul ei, mi-a spus că nu mă cunoaşte şi a închis uşa”, povesteşte Alex singura întâmplare care pare să-i şteargă zâmbetul de pe faţă.
Ce nu îţi spune însă Alex în povestea lui sumară, dar îţi povestesc ceilalţi tineri care locuiesc în centru, este faptul că, înainte şi după această întâmplare, el şi-a urmărit zile întregi mama când intra şi ieşea din scara blocului. Suflete de copii, aparent maturizaţi de încercările vieţii, nici unul dintre ei nu încearcă să-ţi trezească mila cu povestea lui, dar îţi povesteşte înduioşat poveştile celorlalţi.
Despre Alex aflăm că e “client vechi” al centrului din Valea Adâncă, la construirea căruia a şi participat. “L-am şi decorat pe interior. Am pictat pereţii, ca să nu fie goi şi să umble fantomele pe ei”, spune tânărul care are un talent deosebit la pictură, dar pe care nu vrea să-l aprofundeze “până ce nu termină şcoala”. “Acuma fac liceul la seral, sunt electrician. După ce termin asta, văd şi cu pictura”, explică, ca un om mare, care le are pe toate bine puse la punct. Despre posibilitatea de a avea casa lui şi despre toate lucrurile bune pe care i le oferă oamenii inimoşi de la Fundaţia “Omenia” vorbeşte “responsabil”, aşa cum a învăţat de la pedagogul său. “Nu aşteptăm totul de-a gata. Când cumperi ceva din banii economisiţi de tine, ajungi să preţuieşti acel lucru”, spune Alex.

“Pe sora mea a luat-o în îngrijire o asistentă, eu am rămas în orfelinat”

Elena are tot 22 de ani şi locuieşte de trei ani în centrul din Valea Adâncă. Împreună cu sora ei geamănă, au fost abandonate, la naştere, în Spitalul “Sf. Maria” din Iaşi. “Pe sora mea a luat-o în îngrijire o asistentă, eu am rămas în orfelinat. Am dus o viaţă foarte grea, nici nu vreau să mai povestesc. Cu sora mea m-am mai văzut, dar foarte rar. Simt când ei îi este greu şi mi-e dor să o văd. Când am fost ultima dată la ea, tatăl ei vitreg mi-a spus că e plecată la Bucureşti, probabil ca să nu o mai caut”, îşi începe povestea Elena. La fel ca şi Alex, tânăra nu povesteşte prea multe şi nici nu are reproşuri faţă de cea care a abandonat-o. “Eu nu pot să o judec, o să o judece altcineva. Aş vrea doar să îmi explice de ce ne-a lăsat. Poate i-a fost şi ei greu… eu pot să înţeleg asta”, spune Elena. În Centrul social “Omenia”, tânăra are grijă de curăţenie şi spune că aici se simte, în primul rând, protejată. “Eu am rămas cu o frică, în sensul că nu pot să merg singură pe stradă. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns aici, la oameni care sunt ca nişte părinţi. Cu ajutorul lor, am fost operată şi m-am vindecat şi de un defect pe care îl aveam la ochi”, povesteşte tânăra de 22 de ani. Dacă prezentul e liniştit, despre viitor Elena spune că şi-ar dori să-i aducă o familie adevărată, o casă a ei, un soţ şi copii. Despre soţ, spune că ar prefera să fie tot în situaţia ei, pentru că “ar înţelege mai bine toate lucrurile”.

Biserica şi Fundaţia “Omenia” sunt familia pe care aceşti tineri nu au avut-o

Despre proiectul “Omenia”, părintele Mihai Iordăchescu, parohul bisericii cu hramul “Acoperământul Maicii Domnului” din satul Valea Adâncă, spune că, “din nefericire, rar ai ocazia să întâlneşti astăzi oameni care să pună, mai presus de propriul viitor, viitorul altora”. “Astfel de oameni se ostenesc în cadrul Centrului “Omenia”, începând de la simplii angajaţi, până la preşedintele fundaţiei. Ai nevoie de multă dragoste ca să poţi asculta, alina şi susţine tineri care, în cea mai importantă perioadă a vieţii lor, au fost marginalizaţi, privaţi de iubire şi chiar traumatizaţi. De aceea, bucuria mea ca preot şi păstor al unei comunităţi a fost mare, văzând că în cadrul aşezământului s-au angajat şi lucrează enoriaşi ai parohiei noastre, având diferite îndeletniciri, de la brutari şi vânzători, până la ingineri sau psihologi”, spune preotul Mihai Iordăchescu.
Cel mai important aspect în activitatea fundaţiei, dar şi în colaborarea ei cu Biserica este, în viziunea preotului paroh, integrarea tinerilor “mai întâi în colectiv, iar apoi în societate”. “Ei vin din diverse centre de plasament, unde au crescut şi au avut parte de tot felul de lipsuri şi suferinţe, unde au simţit cel mai acut lipsa iubirii părinteşti, unde au fost dezamăgiţi de colegi sau de personalul deservent, iar după ce au împlinit vârsta de 18 ani au fost lăsaţi în stradă. Unii şi-au cunoscut părinţii care, însă, fie nu au vrut să-i recunoască, fie nu au vrut să-i primească înapoi în sânul familiei, şi atunci au fost nevoiţi să se întoarcă în singurătatea în care au crescut. Astfel de tineri au ajuns în Centrul “Omenia”, purtând fiecare în suflet amintirile unui trecut dureros. Şi noi, şi ostenitorii centrului încercăm să-i ajutăm să scape de neîncrederea şi frica de oameni care ar putea să-i rănească din nou. De aceea, ne bucurăm că aceşti tineri crescuţi fără afectivitatea familiei biologice au găsit, prin grija lui Dumnezeu, un loc unde să simtă căldura iubirii părinteşti. Atât Fundaţia “Omenia”, cât şi Biserica sunt pentru ei familia pe care nu au avut-o”, spune părintele Mihai Iordăchescu. (Articol redactat de Bogdan Cronţ în ediţia din 26 februarie 2011 a Ziarului Lumina)